Produse locale

Tsipouro

Tsipouro (ΤΣΙΠΟΥΡΟ) este un rachiu din tescovină (boasca de la struguri), puternic distilat și conține aproximativ 45% alcool. Conform tradiției, prima producție de tsipouro a fost lucrarea unor călugări ortodocși greci. Aceasta s-a întâmplat în secolul al XIV-lea pe Muntele Athos. În 2006, Grecia a solicitat oficial recunoașterea produsului tsipouro ca DOP (denumire de origine protejată). Aromată cu anason, tsipouro păstrează gustul autentic al tradiției grecești, fiind distilat cu o plantă aromatică selectată din zonele rurale ale Greciei, respectiv anasonul macedonean care, de secole, a îndulcit și atins inimile grecilor.

În luna septembrie se culeg strugurii iar recolta se transportă din podgorii în rezervoare speciale. Aici, strugurii sunt lăsați la fermentat (unde se formează ciupercile care transformă zahărul în alcool). Așadar, vine timpul pentru producția de tsipouro tradițional, un moment deosebit, cu o încărcătură specială pentru țara noastră și care declanșează o procedură care constituie un ritual pentru noi. Luna octombrie a fost întotdeauna foarte importantă pentru noi, deoarece marchează continuarea unei tradiții, care s-a păstrat până în prezent. Acesta este timpul "cazanelor", unde amvicii (cazangii) și distilerii lucrează ziua și noaptea în jurul focului, urmând aceeași procedură de ani și ani de zile. La început a fost stemfyla (prima mână, sau prima producție).

Stemfyla sau Tsipoura constituie depunerea solidă a strugurilor care rămâne după îndepărtarea mustului, care va fi utilizată ulterior pentru producerea vinului. Mai departe, produsul se pune în găleți aflate în interiorul cazanului (alambicului) pentru fierbere. O parte din lichidul produs se adaugă la stemphyla după care, cazanul de fierbere este închis ermetic cu un capac de bronz. Fierberea se face la foc mic, la un arzător așezat sub cazan. Distilarea începe odată cu fierberea. Aburul trece printr-o conductă spre vârful capacului, apoi printr-o altă conductă în formă de arc care se termină cu o priză specială la o conductă mai mare, aflată în interiorul unui rezervor de apă rece, astfel încât aburul se răcește și se lichefiază. Suntem acum la sfârșitul primei distilări. Gradele acestui proces încep de la 27 și trebuie să ajungă la 17, 15 sau 14, până la sfârșitul perioadei de fierbere. Când se ajunge la temperatura dorită, prima fierbere, care durează aproximativ o oră, se termină. Dar producția de tsipouro nu s-a încheiat. Această primă distilare se numește "souma", pentru că miroase puternic și este extrem de tare.

Apoi are loc o a doua distilare, doar după ce punem în vasul de fierbere anasonul (condiment special) și după ce a fost îndepărtată toată stamfyla. Această fază se numește fierbere ulterioară, renumită și respectată în zona noastră pentru că, atunci se produce tsipouro-ul bun. Această a doua fierbere rafinează tsipouro-ul și îl face mai gustos. Este o parte de muncă grea, dar și o mare plăcere, deoarece totul se petrece pentru a mânca cu poftă, pentru a savura o băutură bună și a te distra. Prin urmare, orele petrecute pe lângă cazane trec rapid, cu bucurie și cu prietenii alături. Anasonul a fost folosit pentru a aroma unele soiuri, creând o băutură de calitate mai bună și mai scumpă. La gust, seamănă întrucâtva cu Ouzo, deși este o băutură total diferită. Tsipouro este, de asemenea, cunoscut sub numele de Raki în unele părți ale Greciei. În Creta se produce o băutură similară, dar mult mai tare. Aceasta se numește Tsikoudia. Tsipouro se servește în pahare mici, foarte reci, cu un cub de gheață sau cu apă, adesea cu brânză feta, măsline sau alte aperitive și.... asta este tot ce aveți nevoie! Veți simți cum vă ia foc gâtul pe măsură ce îl consumați.

Noroc și multă sănătate!

Mierea

Marele filosof Aristotel a iubit mierea din Halkidiki. In urmă cu 2300 de ani, el lăuda mierea și binefacerile ei pentru oameni argumentând că, mierea prelungește viața. Halkidiki este capitala albinelor, cu peste 6.500 apicultori care produc anual 1.900 tone de miere.

Mierea (ΜΕΛΙ) este un aliment dulce produs de albine din nectarul florilor. Acestea transformă nectarul în miere printr-un proces de regurgitare și îl stochează, ca sursă principală de hrană, în fagurii de ceară din interiorul stupului.

Mierea își dobândește dulceața din monozaharidele fructoză și glucoză și este aproximativ la fel de dulce precum zahărul granulat. Are proprietăți chimice deosebite pentru coacere și o aromă specifică, fapt care îi determină pe unii să o prefere în loc de zahăr sau alți îndulcitori. Majoritatea microorganismelor nu se dezvoltă în miere datorită nivelului scăzut al apei. Mierea are o istorie îndelungată, este de mult consumată de oameni și folosită în diverse alimente și băuturi fie ca îndulcitor, fie ca aromatizant. Aromele de miere variază în funcție de sursa de nectar. De asemenea, este folosită în medicina tradițională pentru tratarea diferitelor afecțiuni.

Mierea este produsă de albine ca sursă de hrană. Reușind să aducă roiurile de albine în stupi artificialioamenii au putut să semi-domesticească insectele și să recolteze surplusul de miere. În stup, există trei tipuri de albine: o singură regină de sex feminin, un număr variabil sezonier de albine de sex masculin care fertilizează reginele noi și aproximativ 20 000 până la 40 000 de albine lucrătoare de sex feminin. Albinele lucrătoare colectează nectarul care va deveni miere. Părăsind stupul, ele adună nectarul din florile bogate în zahăr, după care se întorc.

Mierea maturată, așa cum a fost scoasă din stup de apicultor, are o durată de viață lungă, și nu va fermenta, dacă este închisă etanș. Mierea este colectată de la stupii domestici. Apicultorii, de obicei, folosesc fumul, pentru a le liniști pe albine, acestea devenind astfel mult mai puțin agresive. Fagurele este scos din stup, de pe care, ulterior se extrage mierea, care apoi este filtrată.

 

 

10
Med u sacu karlovic1
Bee on -calyx 935
45799 orig-300x199
2
Runny hunny
9
6169315 orig-300x249
1
6
3
5
7
4